Confidenţialitate

Reclame înșelătoare pentru tratarea Covid-19. Farmaciștii atrag atenția asupra celor care vor să profite de pe urma crizei  | AUDIO

Medicii atrag atenția că, în această perioadă, vor apărea firme sau persoane care vor încerca să profite de pe urma crizei COVID 19.

Nu există un medicament pentru acest virus și nu trebuie să credeți reclame înșelătoare – transmit ei, în contextul în care o farmacie din București susține că vinde un produs homeopat care ar trata infecția cu coronavirus.

Produsul care ar trata coronavirusul este prezentat pe Facebook de către medicul Adrian Cacoveanu.

El este chirurg, dar soția sa deține o farmacie homeopată, la care se gasește acel produs, sub forma unor picături, despre care medicul spune de câte ori trebuie luate, în funcție de etapa evoluției virusului.

Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor, atrage atenția că este vorba de o înșelătorie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ioana Cacoveanu, soția medicului care pretinde că are remediul împotriva Covid 19, și șefa farmaciei unde se vinde produsul, a declarat pentru Europa FM că textul publicat de soțul ei este, mai degrabă, o metaforă, și a admis că nu vindecă noul coronavirus.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe numele medicului Cacoveanu a fost depusă o plângere penală pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, de către deputatul USR Vlad Gheorghe.

Mai jos, interviul integral cu Ioana Cacoveanu, proprietara farmaciei care susține că are remediul pentru COVID 19:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.