Recifele de corali se albesc din ce în ce mai mult – anunță principala agenţie care monitorizează fenomenul. Aproape două treimi din recifele din lumea întreagă au fost supuse unui stres termic suficient de sever încât să declanşeze fenomenul de albire în decursul ultimului an.
Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite a anunţat că recifele de corali sunt afectate de un al patrulea episod masiv de albire, după ce schimbările climatice şi modelul climatic El Nino au determinat creşterea accentuată a temperaturilor oceanice.
Ar fi vorba de aproximativ 60,5% din suprafaţa acoperită cu corali la nivel mondial, iar procentul va creşte în continuare.
Derek Manzello, coordonator Coral Reef Watch, spune că cel mai grav afectați sunt coralii din Oceanul Atlantic.
Cele mai apreciate culori ale coralilor sunt roșu, portocaliu, negru, auriu și roz. Culoarea este dată de algele care trăiesc în țesuturile lor. Provocată de stresul termic, albirea coralilor se produce atunci când coralii expulzează algele În lipsa acestora, coralii devin palizi şi vulnerabili la boli.
Sursa foto: Shutterstock