Sâmbătă după-amiază se va juca încă un episod al marelui derby al Spaniei: Real Madrid – FC Barcelona.
Meciul are o încărcătură uriașă în cazul madrilenilor, care sunt la 11 puncte în spatele catalanilor, deși au o partidă mai puțin disputată, iar dacă vor pierde, fotbaliștii antrenați de Zidedine Zidane vor ieși din lupta pentru titlu.
Chiar dacă în acest sezon Real a câștigat mai multe trofee, au învins-o o singură data pe Barca.
“Galacticii” au cucerit cele mai multe cupe într-un an în toată istoria lor: campionatul în Primera Division, Liga Campionilor, Supercupa Spaniei, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
FC Barcelona și-a trecut în palmares doar Cupa Spaniei, marcând 157 de goluri în total, cu unul mai mult decât rivalii.
Arbitrajul a fost acum în favoarea catalanilor, acordându-le 15 penalty-uri față de 12 ale celor din Madrid. Deasemenea, contra Barcei s-a dictat o singură lovitură de la 11 metri, iar împotriva Realului au fost 6.
Este totodată o confruntare “cosmopolită”, adunând 47 de jucători din 13 țări diferite.
Vedetele Cristiano Ronaldo și Messi sunt la egalitate, cu câte 53 de goluri, însă argentinianul are 4 meciuri în plus jucate.
Amintim, anul acesta portughezul a cucerit al 5-lea “Balon de Aur”, egalându-l pe Leo Messi.
“El Clasico” Real Madrid – FC Barcelona va începe sâmbătă la ora 14:00 și în România va fi televizat de “Digi Sport 1”.