Confidenţialitate

Real Madrid a câștigat Supercupa Spaniei

Campioana Europei și câștigătoarea titlului din Primera Division – Real Madrid a cucerit Supercupa Spaniei, după ce a învins-o și în retur, cu 2-0, pe marea rivală FC Barcelona.

După ce în prima manșă, în deplasare pe “Camp Nou”, echipa antrenată de Zinedine Zidane s-a impus cu 3-1, la reîntâlnirea de pe “Santiago Bernabeu” golurile au fost marcate de Asensio în minutul 4, cu un șut spectaculos sub transversală și Karim Benzema în minutul 39, din pasa lui Marcelo.

După pauză, catalanii au atacat mai mult, dar nu au reușit să marcheze, deși l-au avut în teren pe super-starul Lionel Messi, argentinianul arătând din nou o criză evidentă de formă.

Madrilenii nu l-au avut pe gazon pe golgeterul Cristiano Ronaldo, suspendat 5 meciuri după meciul tur, când l-a împins pe arbitrul care i-a dat al 2-lea cartonaș galben.

Supercupa Europei este al 7-lea trofeu câștigat de Real Madrid cu Zidane pe banca tehnică.