Confidenţialitate

Reacțiile ANM și ISU B-IF după codul roșu de ploi torențiale din Capitală | VIDEO

Codul roșu de ploi torențiale s-a încheiat la ora 18:30, iar în acest moment echipele de intervenție extrag acumulările de ape din locuințele. ISU B-IF spune la Europa FM că nu sunt, totuși, multe situații de acest tip. Pasajul Mărășești a fost inundat, iar circulația în zonă a fost deviată.

„Ca urmare a manifestărilor meteorologice, ISU București Ilfov a emis un mesaj prin RO-ALERT pentru informarea populației cu privire la producerea de ploi torențiale în Municipiul București. Ulterior, prin încadrarea dată de ANM a fost emis inclusiv un cod roșu, într-adevăr după o lungă perioadă de timp în care nu ne-am mai confruntat cu asemenea situație”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București Ilfov, pentru Europa FM.

ISU B-IF: Probabil că după ce se va opri ploaia, cazurile de acumulări de apă în locuințe vor fi mult mai numeroase

„În acest moment echipele de intervenție acționează pentru extragerea apei acumulate în locuințe, însă nu sunt foarte multe situații înregistrate în acest moment. Probabil că după ce se va opri ploaia, cazurile vor fi mult mai numeroase. Nu sunt persoane rănite ca urmare a acestei manifestări meteorologice extreme”, a adăugat Daniel Vasile.

Parcare inundata in sectorul 3 al Capitalei

Sursa foto: Europa FM

ANM: S-au acumulat în unele cartiere 35-40 de litri/metru pătrat. Am avut și grindină cu diametru între 1 și 3 centimetri

„În ultima jumătate de oră precedentă emiterii acestui cod roșu s-au acumulat în unele cartiere 35-40 de litri/metru pătrat. Am avut și grindină – sunt foarte multe zone din Capitală, undeva la 1-3 centimetri grindina. Nu este un fenoment neobișnuit, vorbim despre luna mai – iunie, cele mai instabile luni ale anului din cauza circulațiilor rapide ale atmosferei și a acestui contrast termic de la trecerea de la un sezon la altul. A fost un fenomen deosebit, intens”, a spus la Europa FM meteorologul Diana Giurgiu, de la Administrația Națională de Meteorologie.

RO-ALERT: Cod roșu de ploi torențiale valabil până la 18:30

„Avertizare meteorologică COD ROȘU de ploi torențiale ce vor cumula 35 litri / mp, valabilă până la ora 18:30. Evitați deplasările și luați măsurile de adăpostire și autoprotecție”, transmitea RO-ALERT în jurul orei 18:00.

Inundații și ploaie cu grindină

În Sectorul 3 al Capitalei, ploaia torențială a dus la inundarea parcărilor, în timp ce în Sectorul 6 al Capitalei ploaia torențială a fost însoțită de grindină de mărimi mici.

Sursa foto / Colaj: Europa FM

Citește și: Cod roșu de ploaie torențială în București, valabil până la 18:30 | VIDEO