Fostul premier Petre Roman a catalogat, luni, gestul procurorului general al României de a anunța trimiterea în judecată a dosarului Revoluției ca fiind unul inacceptabil, în condițiile în care Augustin Lazăr este acuzat că a refuzat de două ori eliberarea unui disident anticomunist.
El a declarat la Europa FM că tot ceea ce înseamnă dreptate, adevăr istoric, sunt lovite, sunt întinate de faptul că anunţul a fost făcut de Augustin Lazăr.
“Asta, după 30 de ani de la Revoluţie, este chiar o dramă. În momentul în care colaboratorii dumnealui trăgeau în noi, după 30 de ani, să ne imaginăm că tot aceia vor face anunţul cu privire la Dosarul revoluţiei este strigător la cer.”
Fostul premier a spus că un asemenea dosar istoric nu trebuia anunțat de un procuror cu trecutul lui Augustin Lazăr.
“Indiferent câtă dreptate face în final, în legătură cu morții Revoluției și această dreptate este așteptată, fără îndoială, ea nu trebuia anunțată de un om care în momentul Revoluției nu era decât un servitor al celor mai negre ținte ale regimului Ceaușescu”, a conchis Petre Roman.
Însă, disidentul anticomunist, Radu Filipescu, spune că toate trimiterile către procurorul general pornesc de la o confuzie. Nu este vorba despre Augustin Lazăr, care – la vremea aceea era membru al unei comisii locale, fără atribuţii în eliberarea deţinuţilor – ci despre un colonel de securitate, Gheorghe Lazăr.
Radu Filipescu.