Confidenţialitate

Reacţii internaţionale după retragerea candidaturii preşedintelui democrat Joe Biden pentru al doilea mandat la Casa Albă

Reacţii internaţionale după retragerea candidaturii preşedintelui democrat Joe Biden pentru al doilea mandat la Casa Albă.
Cancelariile europene au apreciat activitatea actualului șef al administrației de la Wasghigton.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Joe Biden pentru susținere.

Premierul britanic, Keir Starmer, a declarat că respectă decizia președintelui american Joe Biden de a renunța la candidatura sa pentru un nou mandat la Casa Albă. „Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pe perioada rămasă a președinției sale”, a completat acesta într-o declarație.
La Berlin, cancelarul german, Olaf Scholz, a salutat o decizie care merită “respect”. “Prietenul meu Joe Biden a realizat multe: pentru ţara sa, pentru Europa, pentru lume”, a scris cancelarul federal pe reţeaua X.
“Un mare preşedinte, un mare om: Joe Biden alege interesul ţării sale”, a scris tot pe rețeaua X preşedinta Parlamentului Franţei.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a scris pe reațeaua X ”Un mare gest al unui mare președinte care a luptat mereu pentru democrație și libertate”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Joe Biden pentru “măsurile curajoase” pe care le-a luat pentru a sprijini Ucraina.
Președintele israelian i-a mulțumit lui Biden pentru sprijin și l-a descris ca fiind un „adevărat aliat al poporului evreu”.
Premierul polonez Donald Tusk a transmis că Biden a luat decizii dificile „datorită cărora Polonia, America și lumea sunt mai sigure, iar democrația mai puternică”
“Este un mare om, iar tot ceea ce face este ghidat de dragostea pe care o are pentru ţara lui “, a scris premierul canadian Justin Trudeau pe reţeaua socială X. Iar premierul australian a salutat “leadership”-ul lui Joe Biden şi angajamentul său “în favoarea valorilor democratice, securităţii internaţionale, prosperităţii economice şi acţiunii climatice pentru generaţiile actuale şi viitoare”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că citez ”trebuie să monitorizăm cu atenție ce se întâmplă”. ”Prioritatea pentru noi este operațiunea militară specială”, a spus acesta, referindu-ne la războiul din Ucraina.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova a declarat pentru presa rusă de stat că, citez, „Următorul pas ar trebui să fie o anchetă privind complicitatea dintre mass-media și cercurile politice din Statele Unite, care au ascuns adevărata stare de fapt cu privire la starea sa mentală, manipulând opinia publică și făcând jocul unui partid politic”.