Reacții după ce Donald Trump a anunțat că retrage Statele Unite ale Americii din Acordul de la Paris.
În Europa, șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german, Angela Merkel, s-au arătat dezamăgiți de decizia Casei Albe, în vreme ce comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice a declarat că omenirea “se poate baza în continuare pe Europa” în a conduce lupta împotriva încălzirii globale.
Peste Ocean, fostul președinte american Barack Obama – cel care și-a pus semnătura pe acest tratat – și-a exprimat speranţa că statele, oraşele americane şi mediul de afaceri vor interveni pentru a proteja planeta în beneficiul generaţiilor viitoare. ”Naţiunile care rămân în Acordul de la Paris vor fi naţiunile care vor culege roadele prin crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea industrială”, a declarat Barack Obama, chiar în timp ce Donald Trump făcea anunțul.
Fostul președinte s-a arătat încrezător că statele americane vor găsi soluții pentru a proteja planeta, chiar și în absența leadershipului.
De altfel, câteva ore mai târziu, guvernatorii democraţi ai statelor New York, California şi Washington au anunţat că formează o “alianţă pentru climă”.
Acordul de la Paris a fost parafat în 2015. Statele lumii s-au angajat că vor lua măsuri pentru a limita încălzirea globală la 2 grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială. O creştere a temperaturii peste acest nivel ar agrava dereglările deja înregistrate, precum topirea gheţarilor, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor și dispariţia unor specii de plante şi animale. Guvernele au convenit să reducă emisiile de dioxid de carbon și alte gaze rezultate prin arderea combustibililor fosili.
Însă, de-a lungul timpului, președintele american Donald Trump a criticat acest acord și a spus că încălzirea gloală este “o farsă”.