Confidenţialitate

Reactii dupa egalul cu Ungaria

Este mare dezamăgire printre componenții naționalei de fotbal a României după egalul pe teren propriu, 1 la 1, de aseară, cu Ungaria.

Selecționerul Victor Pițurcă declară că naționala și-a ‘complicat viața’. ‘Din păcate nu a ieşit aşa cum ne doream. După aspectul primei reprize trebuia să câştigăm. Din păcate nu am reuşit să marcăm mai repede sau să înscriem al doilea gol. Oaspeţii au avut o lovitură liberă şi astfel meciul s-a terminat nedecis […] Accidentarea lui Goian ne-a dat puţin planurile peste cap, iar la pauză Chiricheş şi Sânmărtean aveau probleme medicale’, a explicat tehnicianul. Victor Pițurcă vrea o victorie, marțea viitoare, în deplasarea din Finlanda.

Lucian Sânmărtean consideră că rezultatul nu este muțumitor. ‘Am trecut astăzi pe lângă o victorie mare. E trist pentru publicul ăsta minunat care ne-a încurajat permanent, e trist şi pentru noi, deoarece un egal e nemulţumitor, mai ales având în vedere evoluţia din prima repriză. Dar uite că fotbalul îţi să o palmă când de aştepţi mai puţin. Am avut meciul în mână. Este nedrept’, a mai spus mijlocașul ofensiv.

Fundaşul Răzvan Raţ consideră că ‘tricolorii’ trebuie să se impună în meciul cu Finlanda şi să recupereze astfel ce au pierdut la jocul de pe Arena Naţională.

Gabriel Tamaş este de părere că România merita mai mult în meciul cu Ungaria, subliniind însă că este bine că tricolorii nu au pierdut partida de pe Arena Naţională.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că punctul obţinut în meciul cu Ungaria va conta foarte mult în economia clasamentului, dar și-ar dori ca jucătorii naţionalei să se motiveze şi să câştige în Finlanda.