Confidenţialitate

Reacții acide în PNL la acuzațiile de trădare lansate de Orban

După ce Ludovic Orban a declarat că a fost “părăsit” în timpul negocierilor pentru formarea coaliției de guvernare, reacțiile nu au întârziat în PNL.

„Cred că lucrurile acestea trebuie ţinute în interiorul PNL. El a ales să vorbească în afară, lucrurile au ieşit în afară. Sper ca Ludovic Orban să termine cu atacurile, să fie o bătălie de idei şi să nu continue pentru că, dacă eu mă apuc să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot. Mai bine tac. Îl rog din suflet să încerce să oprească această campanie murdară şi să nu mai continue ceea ce a început astăzi pentru că s-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim, să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău. Şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a declarat Rareş Bogdan, sâmbătă seara, la România Tv.

„Nu ştiu de ce domnul Orban a ales să mintă, poate a sperat că nu va ajunge în spaţiul public. Sunt îngrijorat pentru că o face a treia oară, deşi am semnalat ca astfel de chestiuni să nu se mai perpetueze în discursul domniei sale. Domnul Orban a hotărât şi a cedat trei ministere-cheie ale PNL. Dacă dânsul mă provoacă, voi răspunde mult mai decent decât aş fi făcut-o cu un an sau doi în urmă. La discuţiile în care PNL a pierdut trei ministere-cheie despre care s-a vorbit în toată campania electorală şi de la europarlamentare încoace, pentru că sloganul nostru a fost Dezvoltăm România, am vorbit despre Fonduri Europene, am vorbit despre Ministerul Dezvoltării şi despre Transporturi”, a adăugat europarlamentarul.

“Adevărul este cunoscut de tot partidul şi realitatea este că trei ministere importante – Fondurilor Europene, Transporturilor şi Dezvoltării Regionale au fost negociate direct de preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a declarat Raluca Turcan, între cei vizați direct de acuzația de trădare.

“Suntem la începutul unei campanii interne pe care mi-o doresc curată. Dar o campanie curată înseamnă, înainte de orice, respectarea adevarului! Voi reacționa cu fermitate și fără ezitare atunci când realitățile sunt mistificate în scopul justificării trecutului”, a scris mai apoi Raluca Turcan pe Facebook.

“Nu cred că sunt declarațiile domnului Orban, pentru că înseamnă că nu sunt adevărate. La împărțirea ministerelor au participat doar președinții de partid, nici măcar premierul desemnat”, a reacționat Florin Cîțu, actual premier și contracandidat al lui Ludovic Orban la congresul PNL din toamnă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Probabil cineva răutăcios din presă i-a pus în gură domnului Orban declaraţii false. Dar sunt convinsă că va ieşi public sa lămurească problema. Victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combătută cu adevărul în interiorul PNL”, a scris Alina Gorghiu, sâmbătă, pe Facebook.