Ministerul Afacerilor Externe din România condamnă decizia Rusiei de a deschide dosare penale împotriva jurnaliștilor care transmit din teren evenimentele din Kursk – printre ei se află și jurnalistul român Mircea Barbu. „Jurnaliștii trebuie să fie protejați, nu reduși la tăcere”, spune MAE.
„Condamnăm ferm decizia Rusiei de a deschide dosare penale împotriva jurnaliștilor, inclusiv cazul lui Mircea Barbu, pentru raportarea evenimentelor din Kursk.
Acesta este un atac flagrant asupra libertății presei și asupra drepturilor fundamentale. Jurnaliștii trebuie să fie protejați, nu reduși la tăcere”, transmite Ministerul Afacerilor Externe al României.
We strongly condemn RU decision to open criminal cases against journalists, including @_mirceabarbu, for reporting from #Kursk. This is a blatant attack against press freedom and fundamental rights. Journalists must be protected, not silenced.
— Ministry of Foreign Affairs of Romania 🇷🇴 (@MAERomania) September 27, 2024
Mai mulți jurnaliști s-au ales cu dosare penale deschise de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei
Printre aceștia – jurnalistul român Mircea Barbu de la HotNews.
Ei sunt acuzați că ar fi trecut ilegal frontiera rusă dinspre Ucraina pentru a face reportaje în partea ocupată a regiunii Kursk.
Sursa foto: Shutterstock