Confidenţialitate

Reacția UE după ce Trump a suspendat taxele vamale timp de 3 luni: „Un pas important spre stabilizarea economiei globale” / UE rămâne deschisă în negocieri cu SUA

Reacție a Uniunii Europene după decizia lui Donald Trump de a suspenda majorarea tarifelor vamale pentru 90 de zile, cu excepția celor pentru China. Decizia președintelui SUA, Donald Trump, de a suspenda aplicarea tarifelor vamale timp de 90 de zile este „un pas important spre stabilizarea economiei globale”, a reacționat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a declarat că Uniunea Europeană rămâne deschisă negocierilor cu Statele Unite, astfel încât să existe un comerț reciproc avantajos.

La mai puțin de 24 de ore de când au intrat în vigoare tarifele vamale impuse mai multor țări de pe Glob de Statele Unite, președintele Donald Trump a anunțat că suspendă timp de trei luni aceste tarife. Decizia nu se aplică însă și pentru China. Trump a majorat imediat tarifele la importurile chinezești la 125% de la nivelul de 104% care a intrat în vigoare miercuri.

Într-o reacție a doua zi, președinta Comisiei Europene – Ursula von der Leyen – a salutat anunțul lui Trump de a întrerupe tarifele reciproce.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Uniunea Europeană rămâne angajată în negocieri constructive cu Statele Unite”

„Am pledat constant pentru un acord tarifar zero pentru zero între Uniunea Europeană și Statele Unite. Uniunea Europeană rămâne angajată în negocieri constructive cu Statele Unite, cu scopul de a realiza un comerț fără divergențe și avantajos de ambele părți”, a transmis von der Leyen pe platforma X.

„În același timp, Europa continuă să se concentreze pe diversificarea parteneriatelor sale comerciale, interacționând cu țări care reprezintă 87% din comerțul global și împărtășind angajamentul nostru pentru un schimb liber și deschis de bunuri, servicii și idei”, a mai transmis șefa executivului comunitar.

Ea a spus că această criză a clarificat că „în vremuri de incertitudine, piața unică este ancora noastră de stabilitate și reziliență”.

De când a revenit la Casa Albă, în ianuarie, Trump a amenințat în mod repetat cu o serie de măsuri punitive împotriva partenerilor comerciali.

S-au înregistrat creșteri pe burse după suspendarea tarifelor vamale

Creșteri pe burse, după decizia lui Trump de a suspenda majorarea tarifelor vamale pentru 90 de zile, cu excepția celor pentru China.

Pe Wall Street, acţiunile celor mai puternice companii, din așa numitul grupul „Celor 7 magnifici”, au acumulat, potrivit Reuters peste 1,5 trilioane de dolari.

Câștigurile nu au șters cele 3,4 trilioane de dolari pe care companiile le-au pierdut colectiv după ce Trump a amenințat și ulterior a anunțat majorarea taxelor vamale.

Va fi menținut un tarif universal de 10% pentru toți partenerii comerciali. Excepție face China. Preşedintele american Donald Trump a anunțat că va impune tarife de 125% asupra produselor chineze ca răspuns la represaliile Beijingului.

Războiul comercial dintre Statele Unite şi China ar putea reduce “cu până la 80% comerţul cu mărfuri între primele două mari economii ale lumii a avertizat miercuri directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

„O scindare a economiei globale în două blocuri ar putea duce la o reducere pe termen lung a PIB-ului real global cu aproape 7%”, a mai atras atenția oficialul.

Autori: Julia Nagy și Claudia Cociug

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Trump s-a răzgândit și a suspendat aplicarea taxelor vamale timp de 3 luni. Cum a justificat președintele SUA decizia luată | AUDIO

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.