Reacție și din partea Administrației de la Washington după ce au fost făcute publice documentele SRI, SIE, STS și MAI-DGPI, din ședința CSAT. Departamentul de Stat american transmite că Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activități cibernetice menite să influențeze alegerile. „Datele menționate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, transmite Departamentul de Stat american.
După publicarea documentelor din ședința CSAT, Departamentul american de Stat a transmis că Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate privind „implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral românesc”.
Departamentul de Stat american: „Datele menționate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”
„Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menționate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, se arată în comunicatul transmis de Departamentul de Stat american.
Departamentul de Stat american: „Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității”
„Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român pe cine alege, iar Statele Unite nu interferează cu această alegere sau proces. Statele Unite apreciază contribuțiile României ca aliat NATO puternic și partener în Uniunea Europeană. Progresele cu greu câștigate de România pentru a se ancora în comunitatea transatlantică nu pot fi date înapoi de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România”, mai transmite Departamentul de Stat american.
Departamentul de Stat american: „Vom continua să lucrăm împreună pentru a menține securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”
„Printr-un parteneriat durabil, am realizat progrese importante în cooperarea în domeniul apărării și în parteneriatul nostru economic și am luat măsuri în vederea eliminării vizelor. Vom continua să lucrăm împreună pentru a menține securitatea națiunilor noastre și prosperitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, se mai arată în comunicatul transmis de Departamentul de Stat american.
Parchetul a anunțat aseară că analizează declanșarea unei investigații penale.
Sursa foto: Shutterstock