Unul dintre cei mai importanți constructori de drumuri din România ar vrea să renunțe la contractele pe care le are cu statul român, unele pe șosele importante ca Autostrada Transilvania și drumul expres Craiova – Pitești. CNAIR dă asigurară că respectivele contracte nu vor fi reziliate.
Compania UMB Spedition, deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a transmis Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere că nu poate duce la capăt contractele pe care le are în vigoare cu statul român din cauza creșterilor de prețuri la materialele de construcție.
Cu toate acestea, CNAIR spune că societatea nu vrea să renunțe la contracte, ci doar să beneficieze de prevederile unei Ordonanțe care ar permite firmelor ce au contracte cu statul ajustări de prețuri în cazuri de acest fel, cum sunt scumpirile din ultima vreme.
CNAIR precizează că UMB Spedition va renunța la solicitările de reziliere după ce Guvernul va aproba respectiva Ordonanță pentru ajustarea prețurilor.
Compania lui Dorinel Umbrărescu are contracte importante pentru loturi din Autostrada Trasilvania, drumul express Craiova – Pitești, dar și pentru lucrări de reabilitarea în diverse alte zone.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Biden: Invazia Rusiei este cauza prețurilor mari la carburanți și alimente | VIDEO