Confidenţialitate

Reacţia autorităţilor la cutremurul din weekend

Nu puteam începe Deşteptarea fără să privim spre cutremurul din weekendul trecut şi să comentăm împreună modul în care au reacţionat autorităţile. Cutremurul din România a fost resimţit puternic în mai multe oraşe. Chiar dacă intensitatea cutremurului a fost revizuităl a 5,3, iar adâncimea la 91,6 km, seismul ne-a dat suficiente motive de îngrijorare, mai ales atunci când am descoperit reacţiile autorităţilor.

Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a scris pe Facebook, la scurt timp după seism: Nu vă bazaţi pe instituţiile statului în caz de cutremur
”IGSU – 0 (zero).
Televiziunile de ştiri – 0 (zero)
Institutul de Fizica Pământului – 1 (unu) – a “crăpat” site-ul iar comunicarea pe paginile de socializare s-a limitat la Twitter!
Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur.”

După mai multe critici, inclusiv din partea purtătorului de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, care a declarat că punctul de vedere al lui Valentin Mircea nu este şi cel al Guvernului, şeful Corpului de Control al Guvernului şi-a făcut restricţionat accesul la postarea de pe Facebook, aceasta nemaifiind disponibilă public.

De criticile şefului Corpului de Control nu au scăpat nici televiziunile, puse la zid de Valentin Mircea pentru că nu au transmis informaţii care să liniştească oamenii după cutremur: “Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii. Când s-a făcut ziuă, au început să sperie oamenii şi să ofere bazaconiile obişnuite”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică la Sibiu că nu a simţit seismul cu magnitudinea 5,3 produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar a mărturisit că a aflat ”imediat” de el.

”Recunosc că nu am simţit nimic ÎNCĂ (sic!), dar am aflat imediat”, a afirmat Klaus Iohannis în legătură cu seismul de 5,3 produs în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Cutremurul cu magnitudinea 5,3 s-a produs, sâmbătă, la ora 2:11:20, în zona Vrancea, la o adâncime de 91,6 kilometri, potrivit INFP.

Seismul s-a produs la şapte kilometri de localitatea Nereju şi 40 de kilometri de Focşani. Mişcarea telurică s-a simţit pe întreg teritoriul României, dar şi în Republica Moldova, Ucraina şi Bulgaria.