Răzvan Lucescu ar putea reveni în fotbalul arab, pentru un salariu ce nu poate fi refuzat.
Antrenorul grecilor de la Skoda Xanthi a primit o ofertă de la Al Hilal, cu un contract pe 2 ani și două milioane 250.000 de dolari pe sezon, scrie presa elenă. Arabii l-au vrut inițial pe Edward Iordănescu, dar acesta a preferat să rămână în Bulgaria, la TSKA Sofia.
În vârstă de 47 de ani, Răzvan Lucescu a mai antrenat-o două sezoane în Qatar pe El Jaish. Actuala lui echipă – Xanthi Skoda a început sezonul foarte slab în Grecia, cu 3 înfrângeri și o remiză.