Răzvan, un tânăr de 16 ani, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în centre de plasament sau la asistenți maternali.
Răzvan a cerut el însuși să meargă într-un centru plasament pentru că acasă nu avea nicio șansă să învețe și să facă ceva cu viața lui. Frații lui mai mici și părinții locuiesc și acum într-o sărăcie lucie și oricât de crud ar suna, toți știu că lui Răzvan îi este mai bine la centrul de plasament.
Răzvan e un copil extrem de matur și e printre cei mai buni elevi din liceul lui. Își vizitează frații de câte ori poate și dacă se va realiza în viață, va încerca să îi smulgă și pe ei din sărăcia cruntă în care s-au născut.
“Plecasem pentru că acasă nu aveam niciun viitor. Ma gândeam că dacă voi ajunge aici, pot să îmi fac un viitor și să îi ajut și pe ei mai mult. – Cum a fost ziua in care ai plecat de acasa? – Destul de durearoasă. Adică am stat cam 24 de ore în frig, singur în parc. La un moment dat, un gardian a venit și m-a intrebat ce caut acolo. I-am explicat situația și acesta și-a chemat colegii care m-au dus la centru”, a mărturisit Răzvan.
Oricât de crud ar suna, în România sunt și copii pentru care centrul de plasament poate oferi mai multe decât familia în care s-au născut. Răzvan este unul dintre ei și acum locuiește într-un apartament familial. A terminat clasa a 9-a cu media 9,61 și învață la cel mai bun liceu din Buzău. Pe când avea 11 ani, a plecat de acasă, chitit să ajungă într-un centru de plasament.
“Aveam destule treburi acasă. Trebuia să îmi duc și frații la școală și să ii aduc, pentru că erau mici. Se mai luau și unii de ei și eu trebuia să îi apăr. Spălam vasale, faceam făceam curățenie, îmi spălam frații, îi ajutam cu temele, tăiam lemne. Tot ce se poate face într-o casă. – Păi, mama ta sau tatăl tău? – Tata își căuta mereu de muncă sau lucra iar mama tot timpul insarcinată și nu putea să facă…”, recunoaşte Răzvan.
Răzvan are 8 frați și când s-a născut, mama lui avea doar 16 ani. Tatăl era în Armată și în primii ani de viață, Răzvan a fost crescut de un asistent maternal. Acum, realizează că aceasta a fost marea lui șansă. Spre deosebire de frații lui, care locuiesc de când se știu într-o cocioabă murdară la marginea Buzăului și mănâncă te miri ce, Răzvan știe cum trebuie să arate un cămin adevărat. E drept, și de la părinții naturali a învățat câte ceva…
“Nu vreau să judec și nu sunt revoltat, dar consider că părinții au o vină. Adică, în condițiile în care știi că nu ești bazat financiar și nu ai timpul necesar să te ocupi de atâția copii, poate nu ar trebui să îi faci. Însă nu vreau să judec. Nu vreau să îi acuz pentru ceva”, a spus Răzvan.
Pe când locuia cu familia, Răzvan ajungea la școală cât să își încheie mediile. Iar pe timpul verii, când cei mai mulți copii se bucură de vacanță, Răzvan muncea pe șantier împreună cu tatăl lui.
“Am început la 12 ani. Cum s-ar zice, salahor. Eram un fel de ajutor pentru meseriașii mai mari.- Și cum era o zi pe santier? – Destul de grea, având în vedere orele de muncă. Între 12 şi 13. Dar nevoie, trebuia. Adică nu pot să spun că era foarte greu, dar era multa muncă fizică. Să car anumite material sau să aşez scandura, grinzi, saci de ciment. – Şi pentru toata treaba asta, cu cat erai plătit? – 30 de lei pe zi, dar suma a crescut în timp. – Şi ce făceai cu banii? – Îi dădeam în casă, bineînţeles”, îşi aminteşte Răzvan.
“Primul lucru pe care mi l–a destăinuit anul trecut în clasa a 9-a a fost ca el vrea să înveţe. Să ajungă să fie independent, să se descurce prin forţele lui şi încă de anul trecut mi-a zis că vrea sa intre la Academia de Poliţie. A fost foarte doritor încă de la început ca situaţia lui să nu se afle în clasă. A aşteptat finalul primei ore pe care am avut-o în ziua de deschidere şi în conversaţia respectivă m-a rugat cât se poate să păstrez aceasta informaţie doar pentru mine”, a spus diriginta lui Răzvan, Florentina Scântee.
De fapt, dintre toți tinerii pe care vi i-am prezentat în ultimul an, Răzvan a fost de departe cel mai greu de convins să vorbească în fața microfonului.
“Presupun că prin acest reportaj, lumea va afla așa zisul adevăr, să spunem. Dar eu nu vreau să fiu considerat altfel doar pentru că provin dintr-o familie de teapă mai joasă. Nu vreau ca prietenii și colegii să considere că am nevoie de milă sau ceva de genul. Vreau să fiu considerat un copil normal care are aceleași șanse”, a declarat Răzvan.
“Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom.
