Confidenţialitate

Razvan Burleanu este noul presedinte al FRF

In varsta de doar 29 de ani, Razvan Burleanu este nascut la Focsani, a absolvit Facultatea de Stiinte Politice, a lucrat in Parlament si pentru Administratia Prezidentiala, este fiul fostului fotbalist de la FCM Bacau Gheorghe Burleanu si pana la 19 ani a incercat sa practice fotbalul, in paralel cu arbitrajul. Din 2012 este si presedintele Federatiei Europene de Minifotbal, care controleaza 29 de foruri nationale, printre care cele din Anglia, Germania, Spania, Italia sau Rusia – cu peste un milion de jucatori legitimati.

De mentionat ca Burleanu a beneficiat si de sprijinul altor doi candidati, Marcel Puscas si Gheorghe Chivorchian, care vor primi conform tuturor surselor functii importante, cum ar fi vicepresedinte sau secretar general. Primii care l-au sustinut din fotbal, inca de la inceput au fost doi fosti jucatori: Aurel Ticleanu si Victoras Iacob, iar in jurul sau va avea un staff ce va cuprinde persoane din mai multe domenii. Manager pentru dezvoltare ar fi un bulgar – Zorislav Kovac, care anunta ca va cauta copii talentati si-n ultimul sat al Romaniei. Ciprian Paraschiv: fost capitan la Poli Iasi, iar acum lector la Universitatea de Medicina va avea loc in conducere, iar manager financiar ar fi Ovidiu Dambeanu: un fost director in acelasi domeniu la cea mai mare firma romaneasca de electrocasnice. In fine, de relatiile internationale ale FRF se va ocupa Marketa Haindlova care vine din tenis, unde a fost manager al echipei de Cupa Davis a Cehiei.