O vorbă spune că cei 7 ani de acasă contează foarte mult. Răzvan a fost crescut în primii aproape 7 ani de viaţă de către o asistentă maternală.
Femeia l-a învăţat să scrie şi să citească înainte de a merge la şcoala, dar mai important de atât, i-a insuflat un set de valori morale şi i-a arătat ce însemnă un cămin adevărat.
Într-o lume normală, Răzvan ar fi locuit împreună cu familia sa naturală. Dar în lumea în care s-a născut Răzvan, familia lui abia supravieţuieşte de pe o zi pe alta. Băiatul are 16 ani şi are 8 fraţi mai mici. Lui Răzvan chiar îi e mai bine în sistemul de stat. O spune el însuşi după ce, de-a lungul vieţii, a alternat perioadele în care a locuit cu familia cu cele în care a stat în centrele de plasament.
Pentru cei 16 ani ai lui, Răzvan e un copil foarte matur. Viața i-a dat nenumărate lecții până acum, iar le-a învățat pe toate. De la părinţii naturali, pe care îi ajută cât poate, a învăţat cum să nu fie. De la asistenta maternală, care îi călăuzeşte paşii în viaţă şi acum, a învăţat ce însemnă, totuși, un cămin funcțional.
“Te-ai simţit vreodată undeva acasă? – Da. La asistentul meu maternal. Tot timpul, i-am considerat părinţii mei pentru că e şi vorba aia cu părinte e cine te creşte, nu cine te face, iar eu am fost crescut de dumnealor de la o vârstă foarte fragedă. Deschizându-mi ochii cu ei, i-am considerat părinţii mei. – Deci tu ai stat şi la familia asta. De la ce vârsta? – De la 5 luni sau un an, nu mai stiu sigur. Până la aproape de 6 ani”, şi-a amintit Răzvan.
Amintirile legate de asistenta maternală care l-a crescut în primii lui 6 ani sunt pentru Răzvan mai puternice şi mai vechi decât cele legate de părinţii naturali. Cu toate acestea, spune că a aşa a fost să fie, că alți copii au avut un start în viaţă mult mai greu decât el. Răzvan se consideră norocos că soarta i-a scos-o în cale pe Viorica Stemate.
“Mi-a fost prezentat de cei de la Protecţia Copilului şi de cum l-am văzut, am simţit ca e un copil cu inima bună. Se vedea aşa, dupa faţa lui. Pentru noi a fost o bucurie. Nu aveam proprii copii şi a venit ca o mană cerească. Toată lumea era încantată. Bunicii nu aveau nepoţi, asa ca ne-am bucurat să fie alături de noi. Orice vedeam noi, vedea şi el. Că ne duceam în tabara la Arbanas, sau la Vulcanii Noroioşi, ori la vreo nuntă, el era alături de mine”, recunoaşte Viorica Stemate.
Viorica Stemate ţine legătura şi acum cu Răzvan, despre care spune că e un copil deosebit. Se mai văd din când în când şi crede că băiatului i-ar fi fost bine indiferent la ce asistent maternal ar fi nimerit.
Viorica are acum propriul copil şi, în anii care au trecut, a avut în grijă patru copii institutionalizaţi. Tot din dragoste pentru copii, s-a făcut educatoare. Între timp, din aproape în aproape, Răzvan a ajuns înapoi în familia biologică. Iulia Cercel este mama lui, are 32 de ani şi nouă copii.
La un moment dat, casa era încă şi mai aglomerată, dar Răzvan, băiatul cel mare, a preferat să plece la orfelinat. Surprinzător, nu mizeria de nedescris, mâncarea puţină sau acoperişul prin care plouă au fost primele motive care l-au făcut să ia această decizie, ci faptul că nu vedea un viitor, că nu putea merge la școală. O recunoaşte chiar mama lui.
“Dacă statea cu mine răbda, nu avea, dar e mai bine acolo pentru el, pentru că are o susţinere. Să meargă la şcoal’ă, să termine studiile, să iasă pe o meserie. Lângă noi, nu avea posibilitatea asta. Nu aveam banii necesari”, a spus Iulia Cercel, mama naturală a lui Răzvan.
“Eu eram gravidă cu fata şi mergea foarte greu. Avea absenţe o gramadă. De aia a şi plecat, săracul, ca nu mai voia să mă ajute şi eu l-am înţeles perfect. El să stea pe langa copiii mei si sa isi piarda tot timpul lui de scoala…”, mai spune Iulia Cercel.
Trăgând linie, Răzvan e recunoscător sorţii care i-a aruncat în faţă şi bune, şi rele. Din toate şi de la toţi a de învăţat câte ceva.
“Cu siguranţă o să îmi iubesc fiul sau fiica necondiţionat. Îmi voi dori ca el sau ea să urmeze nişte studii superioare şi să îşi urmeze toate pasiunile posibile. O să muncesc oricât că să aibă tot ce eu nu am avut”, a mărturisit Răzvan.
Răzvan vrea să înveţe. De asta a şi ales să trăiască într-un centru de plasament. Ştie că educaţia e singura lui şansă de a duce o viaţă mai bună, şi eventual, de a-i smulge şi pe fraţii lui din sărăcia în care trăiesc .
Visul lui e unul aparent banal: să devină poliţist. Crede că aşa ar avea o slujba relativ stabilă şi destul de bine plătită, care i-ar permite să îşi clădească un cămin adevărat.
„Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom.
