1200 de morți în Israel și 950 în Gaza – este bilanțul victimelor după 4 zile de război în Orientul Mijlociu. Armata israeliană a continuat atacurile aeriene în Gaza, unde cartiere întregi s-au transformat în ruine, în vreme ce membrii grupării Hamas au săvârșit noi atrocități în Israel, unde au ucis inclusiv copii. 300 de mii de rezerviști au fost mobilizați în apropiere de Gaza și așteaptă ordinele pentru a începe ofensiva terestră.
Armata israeliană a anunțat că a lovit azi-noapte peste 200 de ținte în Fâșia Gaza și a reușit să distrugă un sistem avansat folosit de gruparea Hamas pentru a detecta avioanele.
Au fost lovite, de asemenea, două sucursale bancare utilizate de Hamas pentru a finanța terorismul, un tunel subteran, centre de comandă de unde erau dirijate atacurile împotriva Israelului, precum și imobile utilizate pentru antrenamente și depozitarea armelor.
O rachetă a fost trasă și din Liban către un post militar israelian de la graniță, a anunțat armata, potrivit BBC. Iar gruparea Hezbollah, care sprijină Hamas a revendicat atacul și a precizat că e răspunsul la atacurile israeliene recente în care au murit și 3 dintre luptătorii săi.
Între timp, au ieșit la iveală și alte atrocități comise de membrii grupării Hamas: într-un sat israelian, mai mulți copii au fost uciși și unele persoane au fost decapitate.
Purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare israeliene a spus că 300 de mii de rezerviști au fost trimiși la granița cu Gaza și sunt gata să-și înceapă misiunea: aceea de a se asigura că Hamas nu va mai avea nicio putere militară.
The Israel Defense Forces overnight attacked two bank branches used by Hamas, an underground tunnel and operational headquarters, a weapons depot. pic.twitter.com/GFW5MZM2HT
— NEXTA (@nexta_tv) October 11, 2023
Situație critică în Fâșia Gaza: Aerul din locuințe este irespirabil din cauza bombardamentelor lansate de Israel
O jurnalistă din Gaza a povestit că aerul din locuințe este irespirabil din cauza bombardamentelor lansate de Israel, populația a fost evacuată de mai multe ori, însă oamenii nu mai au unde să meargă, deoarece niciun loc nu este sigur, spune aceasta. Mulți au ales să se adăpostească în școli sau spitale.
Între timp Statele Unite, împreună cu Israel și Egipt au început să discute despre crearea unui coridor pentru evacuarea civililor din Gaza.
Sursa foto: Twitter / NEXTA