Confidenţialitate

Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Școala nu se mai deschide, dar rămâne online. Ce avem de făcut

Un lucru e clar: copiii nu se mai întorc la școală până în septembrie. Și nici atunci nu e sigur. Președintele Iohannis a anunțat că școlile nu se mai deschid, iar anul se termină pe 12 iunie. Iar aceasta este o veste care poate schimba România în mod fundamental.

Președintele Klaus Iohannis a făcut un anunț care a luat multora o piatră de pe inimă. Argumentul principal pentru încheierea anului fără revenirea la școală, este riscul major pentru copii și cei din familiile lor. (De dimineață au circulat mai multe scenarii în care școala s-ar fi repornit treptat, dar dl Iohannis știe exact care este capacitatea noastră organizatorică. Mai mult de atât,) el însuși profesor, știe mai bine ce se poate face sau nu într-o școală cu mai mulți sau mai puțini copii. Așadar, niciun risc și mai vorbim la toamnă.

Asta înseamnă că școală se va face de acum online și că, de fapt, această veste proastă este o mare oportunitate. Una care să ne arate că în România se poate trece la următorul nivel, cel al școlii digitale. Dacă ea se va face cu seriozitate și atenție.

Adevărul este că în multe școli din România, până în această săptămână nu s-au făcut ore mai deloc. O arată un sondaj online, necalibrat, al Consiliului Elevilor. Acesta ar arăta că în 60% dintre școlile românești s-au făcut unele cursuri online. Și nu la toate materiile, ci acolo unde profesorii au știut și au putut.

Evident, au existat și cazuri de dezinteres, dar și cazuri în care cursurile nu s-au putut ține. România este o țară inegală și în care nu toată lumea are acces la platformele online sau instrumentele necesare. Dar nu cred că aceast este majoritatea.

Eu cred că în școlile din urban, majoritatea elevilor și profesorilor au ce le trebuie pentru această interacțiune. Iar pentru cei care nu au, comunitatea trebuie să se organizeze. Cel mai sigur, însă, este că un copil sau un profesor de oraș au atât laptop cât și telefon mobil. Dovada este că multe cursuri au început să se țină după ce ministru a cerut print-screenurile, ca profesorii să-și ia salariul.

Dincolo de asta, școala are acum o oportunitate pe care a refuzat-o în ultimii ani, dar cu care s-a făcut o bună afacere. De 10 ani, România are o strategie de digitalizare a școlii, iar mulți profesori au fost trimiși la cursuri de diverse autorități tocmai pentru a învăța predarea online. Pentru că aceasta are un tipic anume al ei. De la platforma pe care se ține, până la discursul profesorului, astfel încât copii să înțeleagă. Deși cursuri s-au mai făcut, ele n-au fost decât o bifă pentru o activitate profesională sau un supliment de salariu.

Acum, în vacanța de vară, toată energia autorităților române trebuie să se concentreze pentru ca aceste lecții să capete sens. Nu știm cât va dura boala. S-ar putea ca în septembrie să fim tot acolo. Profesorii ar trebui să știe unde predau, cum predau, ce instrumente folosesc. Mai ales că au în față copii complet digitalizați, crescuți cu telefon și laptop.

Ar putea să înceapă chiar cu constatările copiilor despre cursurile online, prezente în raportul Consiliului Elevilor: profesorii nu știu să folosească mediile respective, nu înțelegem ce ne scriu, ne dau prea multe teme, interacțiunea este scăzută, dacă nu ne place, putem să nu fim prezenți, nu putem fi testați, nu ne ajută fișierele pdf. Lista e mare.

Da, doamnelor și domnilor. Ascultați-i și rezolvați căci tocmai se schimbă terenul de joacă, iar profesorii trebuie să intre ei în lumea elevilor. Curaj!