Am întrebat la România în Direct dacă, după șomajul tehnic al unor bugetari, guvernul va avea curaj să treacă și la o adevărată reformă a aparatului administrativ. Răspunsurile voastre m-au pus pe gânduri.
O mare parte dintre cei care au sunat la România în Direct au vorbit de un viciu profund al administrației. Peste tot există oameni onești și dedicați, dar ei sunt năpădiți de pile și proptele. Nu puține au fost mesajele în care mi s-a spus că într-un birou doi muncesc și duc pe toată lumea în spate, iar șase plimbă acte. Alții mi-au spus că, dacă ar începe să se dea afară, ar cădea și dintre cei care au valoare. Concluzia fost că omul sfințește locul și că inegalitatea în prestații este, de fapt, punctul comun al administrației.
Nu cred că PNL poate să înceapă să dea afară dintre bugetari. Cel puțin nu înainte de alegeri. Probabil, după încheierea stării de urgență și a șomajului tehnic, se va încerca o cosmetizare. Primii care-l vor suna pe domnul Orban vor fi membrii partidului său. Atât PSD cât și PNL au clientela și oamenii lor de partid care trebuie păstrați în funcții. Ei sunt vinișoarele prin care curg banii de partid, contractele și prin care se perpetuează tipul de administrație care ne-a adus aici.
PSD e mult mai rău, dar PNL chiar are o șansă să îndrepte unele lucruri. Are, însă, de îndeplinit o condiție teribil de complicată. El trebuie să explice acestui aparat funcționăresc, dar și societății, că mai binele nu se tratează la nivel individual.
Marele nostru păcat este individualismul, iar la nivel politic incapacitatea de a lucra în comun și dorința de a servi doar propriul aparat de partid. O cohortă de aparținători ai partidului sunt învățați că prima dată îi servești pe ai tăi, apoi pe tine. Fiecare dintre cei aduși pe pile visează la un loc călduț, la un salariu bun, la o casă sau o mașină din ce în ce mai mari. Copilul lor să fie bine și burta lor asemenea și cam atât contează.
Or, rațiunea spune că numai dacă gândești și pentru ceilalți poți face ceva bine. Nu contează cât de mare ai casa dacă lângă tine este gunoi. Nu contează că mașina ta e mai scumpă dacă te sufoci laolaltă cu noi. Nu contează banii din toată lumea dacă ai nevoie de același spital. Și nici copilul tău nu va fi mai bine la școala pe care ai făcut-o prost.
Până la urmă o să rămâi în aceeași mocirlă cu restul lumii dacă nu-ți faci treaba cum trebuie. Și mereu trebuie să-ți pui o întrebare: dacă copilul meu se va întâlni cu munca mea, va fi mulțumit? Îi va fi bine?
Până când nu imprimă acest mod de gândire, domnului Orban sau oricui ar vrea să facă reforma asta, nu o să-i reușească. Căci reușita nu stă într-un milion sau 900 de mii, ci în capacitatea acestora de a face ca lucrurile să meargă bine nu numai pentru ei, ci pentru toată lumea. Altfel la fiecare zece ani o să mai tăiem din bugetarii și o să ne întrebăm de ce nu se schimbă rezultatul.
Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.
O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.