Azi avem de făcut o alegere care se dovedește a fi extrem de complicată. Germania și Italia cer din România zeci de mii de oameni care să lucreze în agricultură. Doar că acești oameni vor fi expuși bolii mai mult decât restul cetățenilor. Ce facem?
În Ordonanța militară șapte, guvernul a aprobat zborurile cu lucrători sezonieri către țările în care aceștia muncesc. Articolul este urmarea unei înțelegeri între guvernele de la București și Berlin, ca 40 de mii de oameni să ajungă la muncă agricolă în Germania. Este perioada recoltării sparanghelului și sunt prea puțini oameni să o facă.
O cerere similară a venit din Italia, care are nevoie de 100 de mii de oameni în agricultură. De fapt, o treime dintre cei care lucrau în agricultură italiană erau români. Acceptul statului român a stârnit o serie de proteste. România s-a dovedit a fi în continuare mâna de lucru ieftină a Europei și furnizoarea sa de zilieri, se spune în mai multe luări de poziție.
Este chestionată, firesc, și siguranța sanitară a acestor oameni. Călătoria se va face doar cu avionul, muncitorii nu vor avea voie să iasă din ferme 14 zile, va fi un fel de carantină în timpul muncii. Evident că traiul lor este în comun.
Toate aceste chestiuni sunt combinate cu abordare euro-sceptică sau naționalistă, după caz. Este o încercare electorală, pentru a argumenta de acum celebra zicere ”suntem sluga Europei”.
Întrebarea care se pune este, însă, dacă producția agricolă a Europei poate fi supusă riscului în aceste zile? Putem găsi un echilibru între siguranța acestor oameni și riscul de a rămâne fără mâncare în această toamnă? Că vrem sau nu vrem, România importă o parte din mâncare. Incapacitatea celor care care ne conduc ne-a adus în această situație. Rațiunea spune că, dacă nu sunt culese câmpurile din Europa, vom trece printr-o grozăvie pe care Europa nu a văzut-o de ani buni, foametea.
Iar contractele acestor oameni să trebuie fie dublate de controale sanitare permanente, care să se ocupe de siguranța nu numai a muncitorilor, ci a tuturor cetățenilor din zonele respective. O sarcină dificilă, dar care trebuie să fie îndeplinită în folosul a câteva sute de milioane de oameni. Aici nu este vorba de profit, ci de supraviețuire. Iar acești oameni devin muncitori cheie.
În fine, la chestiunea românească. Vedeți deosebirea dintre politicienii noștri și ai lor? Germania și Italia s-au organizat ca să salveze mâncarea. Știți vreo inițiativă de la noi care să-i ajute pe fermieri să folosească această forță de muncă revenită în țară? Fermierii s-au plâns mereu de lipsa ei. Acum e aici, dar nimeni nu le oferă un ajutor. Și încă ceva. Ani buni, nimeni nu a aruncat niciun ochi către oamenii care câștigă un ban chinuit în afară. Ba, și-au luat și înjurături. Azi cei care i-au făcut în fel și chip, dar nu le-au asigurat protecția nicicum, le plâng ipocrit de milă.
Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.
O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.