Confidenţialitate

Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Companiile sunt la limita rezistenței. Ieșirea din izolare e urgentă

Guvernul a anunțat o amnistie fiscală parțială. Dar aceasta este doar o veste bună într-o grămadă de altele care sunt proaste. Și care vin să spună că, dacă nu ne mișcăm mai repede, economia noastră își va reveni greu de tot.

Amnistia anunțată de guvern scutește de plata penalităților și a dobânzilor pe cei care nu-și achitaseră datoriile până la 31 martie. Nu și de principal. E firesc așa pentru că și cei care au plătit trebuie să aibă un sentiment de corectitudine. Per ansamblu, situația nu este, însă, bună deloc, așa cum arată două studii recente.

Primul este barometrul Smartbill, compania care oferă facturarea electronică pentru 65 de mii de firme mici și mijlocii. Pe baza sondării facturilor emise de 20 de mii de companii, se vede o scădere a cifrei de afaceri, în aprilie, cu 20 la sută față de anul trecut. Primele trei luni ale anului fuseseră în creștere.

Dacă te uiți mai în amănunt, o să vezi că în aprilie față de martie, firmele mici și mijlocii au scăzut cu 25 la sută. Cele mai mari scăderi sunt la hoteluri și restaurante peste 50 la sută, la evenimente și activități culturale cu aproape 60 la sută, dar și la imobiliare cu 55 la sută. A scăzut și comerțul cu 19 la sută. Iar construcțiile cu 32 la sută.

Pe de altă parte, un studiu al unei companii de cercetare, MKOR Consulting spune că 91 la sută dintre companiile românești sunt afectate de criza COVID. Pierderea medie pe companiile românești este de 100 de mii de euro și în unele cazuri ajunge până la 100% din venituri. Aproape 60 la sută din companii au o reducere a cifrei de afaceri, iar 34 la sută și-au suspendat activitatea.

Cercetarea arată că aproape jumătate dintre companii au capacitatea de a rezista cel mult trei luni în fața uneia stfel de crize. Iar luna a doua tocmai stă se împlinească.

Primul lucru pe care-l cer acești oameni guvernului este reducerea de taxe și impozite. Iar al doilea, într-un top al cererilor lor, este scutirea temporară la plata contribuțiilor sociale. Într-o măsură mai mică, o treime din companii și-ar dori suspendarea plății creditelor.

Amnistia de care vorbeam mai devreme este binevenită, dar nu de ajuns. Suntem exact la momentul în care tocmai s-a atins limita superioară a rezistenței. Și săptămâna pe care o mai avem de petrecut în izolare poate să pună capăt multor companii. Este important ca statul să-i asculte pe acești oameni. Și până la injecțiile de capital greoaie să le dea măcar parțial ceea ce ce-și doresc.

Dar cel mai important este să ieșim din casă și să începem să mergem la muncă. Trebuie să ne reluăm obiceiurile firești pe care le aveam și care ar putea stimula un pic economia. Nu uitați că, oricum, comportamentul nostru de consum va fi mai reticent și că nu ne întoarcem fix acolo unde eram.

Cu atenție și cu educație, cu mult spălat pe mâini și cu masca pe față, trebuie să ieșim din case să muncim pentru că sărăcim Este o chestiune vitală să fim responsabili, dar trebuie să ne obișnuim cu ideea că virusul va fi aici pentru totdeauna. Așa că nu avem de ales. Economia trebuie repornită în aceste condiții, mai ales că revenirea va fi mult mai lungă decât căderea.