Războiul dintre CCR și Guvern este un moment critic pentru democrația românească. El arată un sistem statal atât de putred încât nu poate funcționa nici în fața morții. Ce poate fi făcut?
Răsturnarea stării de urgență de către CCR și oprirea valului de amenzi aplicate populației au fost ultimele picături în războiul pe care PNL și președintele Iohannis îl duc cu actuala Curte. Ludovic Orban a anunțat că este începutul unei schimbări profunde.
”Suntem din ce în ce mai hotărâți să găsim soluții pentru a schimba prevederile constituționale care reglementează activitatea CCR, pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componență a Curții care a devenit un inamic al Constituției.”
Mesajul e clar: nu ne place ce decizii luați, componența trebuie schimbată.Domnul Orban știe că aceasta este doar o amenințare dintr-o construcție mai amplă. Cu actualul parlament, Curtea și modul său de funcționare nu pot fi schimbate. Și poate nici cu viitorul dacă scorul nu se așează bine pentru PNL și USR. Ce face domnul Orban acum este doar o pregătirea electorală, acolo unde tema Curții poate deveni importantă. Ca în orice campanie, ai nevoie de un inamic, iar PNL tocmai a găsit un cal bun de bătaie.
CCR are destul bube în cap. Le-am tot povestit. De la cazul Kovesi și până la participarea activă la destrămarea sistemului penal, hotărâri date pentru o persoană, desființarea unor incompatibilități, erata la referendum sunt tot atâtea episoade controversate din istoria sa. Inclusiv capacitatea de a se face preș în fața mai marilor zilei.
Declararea stării de urgență ca neconstituțională și oprirea amenzilor sunt firești, însă. Până și inițiatorii lor știau că acolo este o problemă. Starea de urgență a fost declarată pe un mecanism greșit și acceptat pentru că altă soluție nu era. Când s-a decretat, Parlamentul nu putea fi fizic întrunit, fiind în izolare. Mărirea amenzilor era greșită, dar Iohannis și echipa sa au ales că sănătate și oprirea pandemiei sunt mai importante decât respectarea legii la milimetru. Între sănătate și drepturi civile au ales-o pe prima. Decizie firească și aproape aproape inatacabilă. Mai ales că Iohannis nu are veleități de autocrat.
Problema arată însă un mecanism statal viciat. Pentru că ea ar fi putut fi rezolvată dacă forțele politice implicate ar fi stat măcar o oră la aceeași masă și s-ar fi consultat asupra soluțiilor. Marele păcat al democrație românești este că e într-un război neîncetat. Or în fața unui dezastru de asemenea magnitudine era o datorie a tuturor forțelor politice să se consulte asupra implicațiilor pe care le presupun măsurile din criză.
Nu au făcut-o nicio secundă, ba, mai mult, au încercat și de-o parte și de alta să se poziționeze. Ca să adâncească problema, chiar în al 13-lea ceas, Curtea rămâne zeflemitoare și-i comunică guvernului că în chestiunea amenzilor ” e treaba lui cum se descurcă”. Pentru că așa arată colaborarea instituțională în România.
Anunțul lui Orban ne aduce o nouă bătălie de durată, care ne va măcina o vreme . Curtea nu poate fi schimbată, membrii ei nu pot fi dați afară pentru că nu ne plac, atribuțiile lor nu pot fi schimbate pentru că acum nu răspund unor imperative. Toate acestea pot costa în timp. Iar problema nu este în mecanismele de numire de la Curte, ci în selecția oamenilor care ajung acolo.
Până când candidaturile nu vor fi supuse dezbaterii publice, până când criteriile de selecție nu vor limpezi, dar și bazate pe profesionalism, chestiunea nu se va rezolva. Și mai ales până când politicienii de la stânga la dreapta nu vor înceta să considere curtea un mecanism care să răspundă la comenzile lor.
