Confidenţialitate

Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Cinci schimbări care ne arată că viitorul este deja aici

Astăzi fac o pauză de la știrile obișnuite și presante despre România pentru a vă oferi o perspectivă asupra a ceea ce urmează în viețile noastre, mai curând decât mai târziu. Așadar câteva schimbări majore pe care lumea le așteaptă în toamna asta.

O publicație americană care se numește Fast Company a cerut părerea a 30 de lideri ai unor companii tehnologice de primă linie, a unor ingineri de top și a unor analiști din domeniul digital. Ei merg de la liderii companiei WhatsApp, la cei care conduc gigantul american de telecomunicații AOL, apoi șefi ai Facebook, dar și Microsoft. 

Toți sunt de acord că viitorul pe care îl vedeau în câțiva ani a venit mai cu viteză pe noi. Astfel prima schimbare așteptată este ca lucratul de acasă să nu mai fie excepția, ci un gest firesc pe care mulți angajați să-l poată face. Asta înseamnă birouri mai mici, dar legături de comunicații mai puternice.

Unul dintre șefii Microsoft spune că vede asta cel mai bine în China, acolo unde, deși lumea a fost chemată înapoi la muncă, timpii și ratele de utilizare ale programelor Microsoft nu au scăzut față de perioada pandemiei. Nu uitați că programele din computerul vostru le spun tot timpul producătorilor ce faceți.

Vicepreședintele unei companii care strânge capital pentru tehnologie, GVC,  spune că în fiecare an călătorește aproape 200 de mii de kilometri pentru diverse întâlniri de afaceri. “De câte ori apăream video, părea o situație specială. Nu mai e. Am trecut de bariere.”

Potrivit acestor oameni, teama angajaților de a lucra unul lângă altul va persista ani de zile și ei vor căuta soluții dintre cele mai creative să nu se întâlnească.

Dar să mergem mai departe și să analizăm termenul de migrație digitală. Acesta este un indicator pe care companiile de tehnologie îl folosesc ca să vadă cât timp alocă oamenii device-urilor lor. Mai ales pentru lucruri pe care altă dată le făceau în comun.

Întâlnirile cu cei dragi, online, se vor înmulți. Șeful WhatsApp spune că în această perioadă numărul de convorbiri video a crescut spectaculos. Iar clienții săi au învățat cât de mult contează mediul sigur și privat pe care aceste convorbiri îl oferă.

Ce credeți despre transport, însă? O să mai doriți să mergeți în mijloace de transport în comun care o să vă pună să stați umăr la umăr cu alți 20-30 de pasageri? Prima schimbare va fi că vom reveni la trenuri care oferă mai mult spațiu pasagerilor. Dar apoi mașina personală va fi iarăși o alternativă, ca și scuterele sau bicicleta.

Și vom regândi lanțurile de producție. Nimănui nu-i convine astăzi să mai aștepte din țări îndepărtate și-n condiții nesigure, venirea unor componente. Producția ieftină nu mai este o alternativă.

Și educația se va schimba. Deja am învățat tehnicile de lucru, guvernele sunt obligate să construiască diverse platforme, iar profesorii să intre pe terenul de joacă al copiilor.  Șeful Flatiron, una dintre școlile importante de tehnologie spune că nu mai trebuie să gândim rolul profesorului ca până acum. Căci tehnologia nu poate substitui interacțiunea fizică. Dar câtă vreme va exista spaima de a trimite copiii la școală, profesorii vor trebui să creeze un altfel de experiență.

În fine, ultima schimbare majoră se va produce în medicină. Cu atâta tehnologie la dispoziție este logic că vor apărea primele servicii serioase de telemedicină. Hong Kong-ul deja a inițiat un serviciu de telemedicină, cu relativ succes, pe durata pandemiei. Cea mai mare problemă pe  care o întâmpină la această oră este interconectarea bazelor de date ale diverselor instituții, astfel încât fiecare doctor să aibă imagine completă a unui pacient.

Toate acestea ne vor obliga la pași înainte pe care generația noastră nu i-a gândit, dar pe care trebuie să-i facă. Mai ales cei care conduc afaceri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.