Inflaţia anuală a urcat, în luna septembrie, la 1,8%, de la 1,2% în august, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
‘Preţurile de consum în luna septembrie 2017 comparativ cu luna septembrie 2016 au crescut cu 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2016 – septembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2015 – septembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,5%’, precizează un comunicat al INS.
Mărfurile alimentare s-au scumpit, luna trecută, cu 0,54%, cele nealimentare cu un procent similar în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu 0,32%.
La începutul lunii august, Banca Naţională a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 1,9%, în condiţiile în care anterior estima un nivel al ratei inflaţiei de 1,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.
Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%.