În luna august, alimentele s-au ieftinit cu 0,8% faţă de iulie. Cele mai mici prețuri au fost la fructele proaspete, legumele și cartofii.
Luna trecută, fructele proaspete s-au ieftinit cu 12 procente, conservele de legume –cu 9,5 la sută, iar cartofii – cu 6 la sută.
În schimb, s-au scumpit ouăle – cu 4%, citricele şi alte fructe meridionale – aproape 2 procente. S-au scumpit ușor conservele din peşte, carnea de porc, uleiul comestibil și zahărul.
Din categoria mărfurilor nealimentare, în august, combustibilii s-au ieftinit cu 3%, iar medicamentele şi articolele medicale cu câte 0,5%, pe când frigiderele şi congelatoarele s-au scumpit cu 0,3%.
Transportul aerian şi serviciile de telefonie au avut preţuri mai mici cu 0,4%. Serviciile de apă, canal şi salubritate s-au scumpit cu 0,3%.
Comparativ cu decembrie anul trecut, alimentele au fost mai ieftine cu 8% în august. Pe de altă parte, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 1,6%, iar serviciile s-au scumpit cu 1,3%.
Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.