Confidenţialitate

Râșnov găzduiește Cupa mondială feminină de sărituri cu schiurile

Cupa mondială feminină de sărituri cu schiurile are loc în acest weekend la Râșnov. La eveniment sunt așteptați mii de spectatori și au fost făcute pregătiri intense.

Cele mai bune sportive din lume la sarituri cu schiurile se află în aceste zile la Râșnov. Aici sunt organizate două etape ale Cupei Mondiale feminine la acest sport. Sunt peste 50 de participante din 14 țări: Austria, China, SUA, Germania, Canada, Slovenia, Italia, Finlanda, Rusia, Norvegia, Elveția, Franța, Japonia si România.

Organizarea competiției a costat peste un milion de lei si a necesitat pregatiri intense. De pe trambuline s-au îndepărtat câteva tone de zapada, iar apoi stratul rămas a fost nivelat cu ratracurile. Pentru că mii de spectatori sunt asteptați la competitie, nu doar în baza sportivă a fost forfotă în aceste zile, ci și pe drumul național 73, unde ieri se plombau gropile din asfalt.