Confidenţialitate

Răsfăț vineri, în Deșteptarea, cu Ana Aslan Health SPA

Deșteptarea i-a oferit încă unui ascultător Europa FM, vineri dimineața, o vacanță de răsfăț la Ana Aslan Health SPA.

Cel mai complex spa de pe litoral, atât ca și bază materială (45 de camere de tratament, o piscină cu apă sărată din Lacul Techirghiol, saune uscate și umede, zone de relaxare) cât și din punct de vedere al gamei de proceduri și terapii, oferă:
– balneo-terapie (hidroterapie, fizioterapie și kinetoterapie)
– estetică corporală și estetică facială
– tratamente anti-aging
– tratamente de relaxare și wellness

Printre procedurile de hidroterapie se numără băile de plante și nămol, împachetările de nămol și parafină, dușul subacval și dușul Vichy (foto).
Nămolul sapropelic de Techirghiol are multiple indicații și acțiuni terapeutice. Substanțele organice conținute în nămolul sapropelic (hidrații de carbon, lignină, acizii humici și humați, componentele lipidice, proteice și chiar produșii lor de degradare, aminoacizii) toate au înalte proprietăți terapeutice. Substanțele humicecu un înalt grad de gonflare prezintă acțiune de frânare enzimatică și proprietate de schimbare de ioni, carbonatul de calciu reprezintă un foarte bun emolient al pielii, iar fracțiunea bituminoasă din nămol prezintă interes prin așa- zisele substanțe estrogen – active.
Ca și efecte și indicații terapeutice, nămolul acționează atât prin factorii săi fizici cât și prin factorii chimici. Acținea lor depășește bariera cutanată, modificând circulația locală, tensiunea superficială, schimbul ionic, difuziunea.

Acțiunea bacteriostatică și bactericidă a nămolurilor sapropelice explică bunele rezultate obținute în tratamentul leziunilor inflamatoare ale pielii și mucoaselor. În ultimul timp s-au efectuat și studii imunologice ale funcțiilor antigenice, producerea de anticorpi, fenomene de desensibilizare, de vaccinare precum și restabilirea echilibrului umoral.

În ceea ce privește patologiile care pot fi adresate prin tratamentele complexe de la Ana Aslan Health Spa, este vorba de suferințe din sfera reumatică(de tipul gonartroze, coxartroze, spondiloze, spondilite, poliartrită reumatoidă), suferințe din sfera neurologică (stări post accident vasular cerebral, pareze de nervi periferici, scleroză laterală amiotrofică, scleroză multiplă), suferințe posttraumatice (entorse, luxații, stări postfracturi), suferințe dermatologice (psoriazis, ichtioză, eczeme), suferințe respiratorii (astm bronșic, bronșite), suferințe psihice (depresii, nevroze).