Confidenţialitate

Registrul Auto Român a lansat chatbotul RAReș. Cum funcționează și cum le este de ajutor celor care dețin o mașină | AUDIO | GALERIE FOTO

Registrul Auto Român anunţă că a lansat chatbotul RAReş. Serviciul este disponibil pe site-ul instituției. Cei care îl accesează pot adresa întrebări și pot obține mai ușor informații tehnice – spun responsabilii instituției care au publicat și o simulare de dialog online.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei care i se adresează lui RAReș, chatbotul Registrului Auto Român – RAR, pot afla data la care expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii sau cum trebuie să procedeze dacă au pierdut cartea de identitate a vehiculului. De asemenea pot afla cum să obţină o programare într-o filială a Registrului Auto.

„De acum poţi vorbi şi cu RAReş, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român (www.rarom.ro)” – anunță reprezentanții instituției.

RAReș este prezentat astfel: are capacitatea de a procesa volume mari de informaţii şi de a înţelege limbajul natural uman. Cu cât va interacţiona mai mult cu utilizatorii, RAReș își va perfecționa abilitățile.

Cum te poate ajuta chatbotul RAReș

Sursa colaj foto: Registrul Auto Român

Citește și: Medic psihiatru, despre propunerea ministrului de Interne ca anumite medicamente să fie interzise la volan: Este iresponsabil. Presupune ca oamenii să aleagă între a-și lua tratamentul și a conduce | AUDIO