Registrul Auto Român le oferă clienților săi, începând de marți, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România.
Prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, cei interesați pot informaţii despre majoritatea vehiculelor care au fost înregistrate oficial cu avarii, la societăţile de asigurări.
RAR centralizează informații de la partenerii specializaţi care colectează date de la societăţile de asigurare şi atelierele de reparaţii autorizate.
Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru), se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost.
Tariful este de 35 de lei şi se achită online.
Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă.
În situaţia în care clientul doreşte să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii (conform modelului ataşat):
- Zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă
- Intervalul valorii devizului de reparaţie
- Intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului
- Dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic
Dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.
Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.