Primăria sectorului 4 nu a făcut nici un control în ultimii 5 ani la clubul Colectiv, lucrările nu aveau autorizaţie de construcţie, nu existau suficiente căi de acces, iar conducerea ISU nu cunoştea incinta, deşi acest lucru era în atribuţiile instituţiei chiar fără să existe o cerere oficială depusă de Clubul Colectiv. Acestea sunt cîteva din concluziile expertizei Parchetului General în cazul incendiului din 30 octombrie.
În ultimii 5 ani, în acel spaţiu s-au succedat 3 chiriași care au desfăşurat activităţi similare. Nici unul nu a fost controlat dacă respecta sau nu cadrul legal și eventual să li se impună măsuri de intrare în legalitate.
Raportul Parchetului arată că la construcția tavanului fals au fost folosite materiale uşor inflamabile. Ventilaţiile nu erau poziţionate corespunzător, iar instalaţiile electrice dispuse pe sub panta din lemn erau neconforme.
Ar fi trebuit să existe cel puțin două căi de acces pentru spații publice aglomerate, spun experţii, însă în cazul clubului Colectiv doar una –cea către curte- era utilizabilă, lucru care a influenţat negativ evacuarea persoanelor. Cealaltă ușa, către clubul Salsa, era blocată pe interior.
De asemenea, amplasarea containerului cu uşi fără bară de panică reprezintă o altă neconformitate, iar racordarea între container şi sala printr-o rampă de 7 centimetri pe lățimea peretelui a dus la dezechilibrarea persoanelor care au căzut unele peste altele. Utilizarea de geamuri de alt tip decât cel “securit” la uşile de acces a fost o altă problemă semnalată de experți.
În urma incendiului din 30 octombrie din clubul bucureștean Colectiv și-au pierdut viața 63 de persoane. În spitale au fost internaţi 147 de răniţi.