Givrajul la nivelul carburatoarelor ar fi principalul motiv al tragediei aviatice din Munții Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și tânăra studentă Aura Ion. După ce carburatoarele avionului s-au confruntat cu înghețul iar sistemul de degivraj a cedat, aeronava nu a mai putut să mai urce în altitudine. Acestea sunt doar câteva dintre detaliile raportului întocmit de autoritățile pentru Siguranța Aviației Civile.
Iată ce spune unul dintre membrii comisiei de investigație, Eugen Suciu
Givrajul a determinat echipajul să reducă altitudinea până după limita unde turnul de control pierdea legătura avionul. Potrivit raportului întocmit, tragedia putea fi evitată dacă pilotul aeronavei ar fi luat decizia de a ateriza pe aeroportul din Sibiu.
Documentul mai arată că în momentul în care echipajul a intrat cu aeronava în pădure, atât pilotul Adrian Iovan, cât și copilotul au tras de manșă ca să evite impactul cu solul, iar în final avionul s-a lovit de un trunchi de brad şi s-a deformat.
Raportul are 150 de pagini și a fost întocmit împreună cu specialiști din Marea Britanie – stat de fabricație a aeronavei și SUA, unde au fost fabricate motoarele.