Raport al Forumului Economic Mondial. Peste 92 de milioane de locuri de muncă vor dispărea până în 2030. Totul, în contextul în care inteligența artificială câștigă din ce în ce mai mult teren. Ne explică fenomenul Andrei Ștefan.
„Raportul Viitorului Locurilor de Muncă 2025” constată că piața globală a muncii este remodelată sub impulsul dezvoltării tehnologice, al tranziției ecologice și al schimbărilor economice și demografice. Acesta este bazat pe date obținute de la peste 1.000 de angajatori, ce reprezintă peste 14 milioane de lucrători din 22 de grupuri industriale și 55 de economii din întreaga lume.
Profesii care vor înregistra cea mai mare creștere în următorii cinci ani
Lucrătorii agricoli sunt primii pe listă. Tendințele tranziției ecologice, inclusiv eforturile de reducere a emisiilor de carbon și de adaptare la criza climatică vor determina o creștere care va crea 34 de milioane de locuri de muncă suplimentare până în 2030, arată raportul.
Șoferii care fac livrări, dezvoltatorii de software, lucrătorii din domeniul construcțiilor de clădiri și vânzătorii din magazine completează topul.
Locurile de muncă în domeniul prelucrării alimentelor se numără, de asemenea, printre joburile cu cea mai mare creștere. Se preconizează că și locurile de muncă în domeniul îngrijirii – inclusiv asistenții medicali, asistenții sociali și consilierii – vor crește semnificativ în următorii cinci ani.
Peste 92 de milioane de oameni își vor pierde locul de muncă până în 2030
Se estimează că până în 2030, peste 92 de milioane de oameni își vor pierde locul de muncă. Printre ei – casierii, contabilii, șoferii și angajații din domeniul relațiilor cu clienții. Locurile lor de muncă vor fi înlocuite de inteligența artificială.
Potrivit analizei, peste 40% din abilitățile necesare astăzi unui angajat urmează să se schimbe. Se vor căuta aptitudini tehnice în utilizarea AI și a bazelor de date de mare amploare, precum și cunoștințe de securitate cibernetică.
Aproximativ 170 de milioane de noi locuri de muncă vor fi create
Vor exista însă și creșteri în anumite domenii. În următorii ani, peste 170 de milioane de joburi vor fi create. Domeniul agricol, cel al construcțiilor și livrarea de produse vor înregistra cea mai mare creștere relativă până în 2030.
Sursa foto: Shutterstock