Confidenţialitate

Raport: Condițiile de trai din închisorile din România nu întrunesc standardele internaționale

Condițiile de trai din închisorile din România lasă de dorit și nu întrunesc standardele internaționale. Asta susține raportul anual privind Drepturile Omului al Departamentului american de Stat.

Abuzul autorităților asupra prizonierilor continuă să fie o problemă în închisorile din România, la fel și calitatea mâncării, lipsa paturilor și a băilor dar și normele de igienă nu sunt corespunzătoare.

În luna aprilie a anului trecut, Guvernul a adoptat un plan de investiție ce se va întinde până în anul 2023, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și crearea de spații suplimentare în închisorile din România.

Potrivit cifrelor oficiale, închisorile noastre sunt supraaglomerate și astfel, nu mai întrunesc standardul de aproape patru metru pătrați destinați fiecărui prizonier.

În iulie anul trecut, în România sunt deținute peste 28.000 de persoane, deși închisorile aveau spațiul necesar numai pentru 18.000.

Potrivit unui raport, unele închisori din România nu oferă asistență medicală suficientă, calitatea mâncării este proastă și uneori insuficientă.

În unele închisori sistemul de încălzire și ventilație este inadecvat, nu există un număr suficiente de băi, condițiile de igienă sunt slabe.

Motive pentru care în vara anului trecut, au izbucnit mai multe proteste față de condițiile aspre de trai, în aproape jumătate din închisorile statului român.

Potrivit presei și ONG-urilor, gardienii asaltează prizonierii, aceștia fiind de asemenea atacați și abuzați de alți deținuți.

Oficial, în primele opt luni ale anului 2016, 58 de persoane au murit în închisorile românești, trei dintre aceștia sinucigându-se, iar restul din cauza unor boli și afecțiuni de sănătate.