Ministrul Muncii, Raluca Turcan, revine cu precizări legat de proiectul de lege potrivit căruia persoanele ajunse la vârsta legală de pensionare pot să lucreze până la 70 de ani : este vorba despre un drept, nu o obligație.
Totodată, orice angajat aflat în această situație, dacă vrea să se întoarcă la pensie, o poate face oricând și poate cere recalcularea pensiei, pentru a i se adăuga ultima perioadă lucrată.
”Noi, când vorbim de posibilitatea de a lucra până la o vârstă mai înaintată, vorbim despre opțiune. Nu te forțează nimeni. Dacă dorești să te pensionezi după vârsta de pensionare, poți să o faci oricând. De asemenea, dacă ești pensionat și dorești să te reangajezi, poți să o faci oricând. Așadar, statul nu obligă pe nimeni. Dimpotrivă. Ne dorim ca statul să ajungă să-i motiveze pe oameni să se simtă atrași și mult mai mobili în relația de muncă”, a precizat ministrul Muncii.
În cazul angajaților la stat care aleg să lucreze până la 70 de ani se suspendă plata pensiei, pentru a nu se cumula două surse de venit de la stat. Această regulă nu se aplică pentru sectorul privat. Proiectul de lege a fost pus ieri în dezbatere publică.