Raluca Pantazi, jurnalist specializat în educație la EduPedu.ro, a venit la Piața Victoriei, alături deTudor Mușat, pentru a discuta despre școala online, în contextul în care deja peste un milion de copii din România învață acum de la distanță.
O problemă identificată de jurnalistul specializat în educație a fost lipsa pregătirii profesorilor pentru școala online. În aceste condiții, va fi imposibil ca elevii să mai susțină tezele.
„Dacă noi ne apucăm acum să formăm cadrele didactice pentru o evaluare online, păi înseamnă că tezele nu mai pot fi susținute, e clar, tezele într-o lună trebuie date. (…) E important pentru că aici e de fapt un mesaj simbolic, teza în sine contează sau nu contează, dar mesajul pe care îl transmite statul este cât de serios privesc eu, ca stat, școala. Dacă eu, după 3 luni de vacanță, ca stat, nu am luat nicio decizie cu privire la lucrările de control, dacă se vor susține în școală sau nu, semnalul pe care îl dau este că nu prea contează școala”, susține Raluca Pantazi.
Astfel, chiar dacă Ministerul Educației a avut câteva luni la dispoziție pentru a se pregăti, în continuare au rămas o mulțime de lucruri neclare sau nerezolvate.
„De ce nu știm, pe 3 noiembrie, dacă copiii dau teze sau nu? De ce nu știm cum dau profesorii teste online? Sunt multe necunoscute, inexplicabile după 7 luni de pandemie și 3 luni de vacanță”, a mai spus jurnalistul, la Piața Victoriei.
Mai mult, Guvernul a promis că în septembrie va exista o bibliotecă școlară virtuală, aspect prevăzut de altfel în Legea educației din 2011, ce ar fi trebuit să cuprindă și înregistrări video ale tuturor lecțiilor din programa școlară, susține Raluca Pantazi.
„Tot acolo trebuia să existe resurse multimedia, nu există așa ceva, ministrul Educației și-a încălcat promisiunea făcută, în contextul în care vecinii noștri, Republica Moldova, au ridicat o astfel de platformă în doar o lună”, a mai precizat jurnalistul specializat în educație.
Cu toate acestea, sunt și lucruri bune pe care Ministerul Educației le-a făcut, recunoaște Raluca Pantazi:
„A făcut un lucru bun Ministerul Educației și anume a lansat Masteratul didactic, o altă formă de pregătire a cadrelor didactice, dar asta este o picătură într-un ocean.”
Urmăriți în continuare emisiunea integrală: