Confidenţialitate

Raliul Aradului: 47 de echipe vor participa la 9 probe

Aradul este timp de două zile capitala sportului cu patru roţi.

Cea de-a noua ediţie a Raliului Aradului ţine până mâine, sâmbătă, perioadă în care concurenţii străbat trasee din municipiu şi judeţ.

Promotorul competiei este multiplul campion național și mondial la box în 1997 și campion național de raliu în 2003, Mihai Leu.

Raliul Aradului reprezintă o etapă comună în Trofeul European de Raliuri (FIA – ERT), Campionatul National de Raliuri Dunlop, Campionatul National de Rally 2 și Campionatul Național de Raliuri Istorice.

Atracţia raliului este probă specială de 2,21 km, care are loc vineri, în faţa primăriei, din centrul municipiului Arad, cu începere de la ora 20.07. Circulaţia pe o parte a bulevardului central se închide din această după-amiază.
În zonă, s-au montat garduri de protecţie și tribune.
Competiția atrage în fiecare an mii de spectactori.

Printre concurenţi se află campionul ultimelor ediţii, Simone Tempestini. 47 de echipaje din ţară şi din străinătate iau startul la raliului Aradului, care a devenit una dintre cele mai importante competiţii de profil
din Europa. Printre participanţi sunt piloţi din România, Ungaria, Polonia, Turcia şi Bulgaria. Lungimea totală a raliului este de circa 486 km cu 9 probe speciale.