Confidenţialitate

Raisa va încânta publicul la Europa FM Live pe Pârtie

Raisa, tânăra talentată care pătrundea timid acum câțiva ani în industria muzicală, suprinzând prin talent, perseverență și determinare, va încânta publicul la Europa FM Live pe Pârtie. 

Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 11:30, Raisa va urca pe scena Europa FM Live pe Pârtie, pe pârtia Bradul din Poiana Brașov. Intrarea este liberă.

Artista aduce la Europa FM Live pe Pârtie cea mai recentă piesă a ei, “Sărutul”, scrisă de Andi Grasu și Emanuel Masson.

“O ador din tot sufletul meu, o fredonez zilnic și am numărat secundele până la lansarea ei, deoarece vreau să aflu părerea comunității mele despre ea și îmi doresc să le ajungă la suflet. Mi-am dorit să-mi pun amprenta în scenariul videoclipului, așa că am venit cu ideea de stickere, filtre și tot ceea ce folosesc tinerii la momentul actual. Așadar, videoclipul prezintă o relație din noua generație, generația online-ului în care persoanele îndrăgostite petrec jumătate din timpul relației pe telefon” a declarat Raisa.

“Sărutul” vorbește despre o poveste de dragoste adolescentină, văzută prin intermediul rețelelor sociale, a filtrelor, a mesajelor și emoji’urilor care fac parte din viața de zi cu zi a tinerilor.

Pe Raisa am cunoscut-o în Clubul de Seară cu Toader Păun, când artista a adus în premieră și pe frecvențele unui post de radio național, în direct la Europa FM, piesa ”Sticlele”, o piesă în limba română compusă și produsă în studioul băieților de la Fly Project.