Confidenţialitate

”Raftul cu milioane de cărți”: ”TURNUL” de Uwe Telkamp & ”Coroana în societatea românească”

De pe ‘Raftul cu milioane de cărți’ alegem, sâmbătă, volmul ‘TURNUL’ de autorul german Uwe Telkamp.

Uwe Tellkamp s-a născut la Dresda în 1968. În timpul serviciului militar a fost comandant de tanc în Armata Naţională Populară şi arestat pentru a fi refuzat să înăbuşe o demonstraţie în octombrie 1989.

Publicat în 2008, ‘Turnul’ , al treilea său roman, i-a adus Premiul Cărţii Germane şi, totodată, a fost tradus în peste cincisprezece limbi.

‘În Germania de Est în anii ’80, locuitorii Turnului, un cartier rezidenţial din Dresda, încearcă să îşi conserve cu orice mijloace universul cultural. Marginalizat şi izolat, Christian nu este însă singur: Turnul este populat de numeroase personaje, unele mai extravagante decât altele, şi poveşti întreţesute pe fundalul ultimilor ani dinaintea căderii Zidului, care construiesc o perspectivă de ansamblu asupra vieţii publice şi private a clasei de mijloc într-o Republică Democrată Germană aflată în declin, o ţară în care trei generaţii se îndreaptă spre tumultul Revoluţiei din 1989, care, în cele din urmă, va pune Turnul la pământ.’ Curtea Veche Publishing

Ascultăm o prezentare realizată de Ioana Schiau, reprezentanta editurii ‘Curtea Veche’ – AUDIO 1.

De peRaftul cu milioane de cărți’ alegem, duminică, volumul ‘COROANA în societatea românească’ .

În carte ne sunt prezentate cele mai importante evenimente din agenda Casei Regale din 10 mai 2012 – până în 10 mai 2013.

Totul este însoțit de o bogată galerie de fotografii.

Ascultăm o descriere realizată de Ioana Schiau, reprezentanta editurii ‘Curtea Veche’ – AUDIO 2.