Președintele Societății de Microbiologie atrage atenția că situația de la Suceava, unde aproximativ 100 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus, se poate replica și în alte spitale mari din țară.
Alexandru Rafila consideră că indicat ar fi ca doctorii să lucreze în ture.
„Situația de la Suceava se va replica și în alte spitale mari și atunci trebuie să găsim o soluție încât să le menținem funcționale Scopul spitalelor este să îngrijească pacienții și îngirjirea se face cu personal medical. Cred că cel mai bun aport este cel legat de stabilirea unei proceduri în care personalul medical asimtomatic își continuă activitatea și este izolat în cursul zilei, de exemplu într-un hotel. În România nu există încă această procedură, dar azi sau mâine se va lua o decizie apropo de această procedură”, a declarat acesta, miercuri, la Digi 24.
Microbiologul spune că personalul medical ar trebui să lucreze în ture.
„Prin această procedură riscul de trasnmitere a infecției la alte echipă este foarte diminuat. Se dezinfectează spațiul medical, după care vine echipa următoare. Probabil că un sistem 12 cu 24 ar fi cel mai aplicabil, mai ales pentru unitățile medicale mari”, a adăugat.
Alexandru Rafila a adăugat că, din punct de vedere procentual, la capitolul îmbolnăvirii personalului medical, România este în aceeași situație precum Franța, Spania sau Italia.
„Avem aproape 1.000 de persoane infectate confirmate și avem cel puțin 100 de persoane din rândul personalului medical, deci 10%. Și în Franța și în Spania și în Italia, 10% din rândul persoanelor infectate sunt din rândul personalului medical. Cifrele sunt mai mici la noi pentru că suntem cu un decalaj de câteva săptămâni față de ei. Procentul de persoane infectate din rândul personalului medical este același”, a mai spus sursa citată.
Medicul spune că numărul de cazuri confirmate în ultimele zile este sub așteptările sale.
„Creșterea este mai mică decât am așteptat eu. Odată cu mărirea capacității confirmării de laborator și numărul de cazuri pozitive va crește mult mai rapid”, a subliniat Rafila.
În românia, până miercuri, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 13 persoane au murit.
86 de persoane au fost declarate vindecate și externate.