Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a avertizat, duminică seara, că purtarea incorectă a măștii de protecţie poate reprezenta un factor de risc în această perioadă epidemică.
Potrivit lui Alexandru Rafila, măsurile de igienă şi distanţare socială trebuie respectate.
“Dacă o păstrăm un timp limitat, de exemplu până se umezeşte, dacă nu punem mâna pe partea frontală a măştii, dacă ea acoperă foarte bine tot timpul gura într-adevăr, este un factor de protecţie. Dacă o purtăm doar aşa, de decor, şi nu întruneşte aceste condiţii, atunci ea poate fi un factor de risc”, a spus medicul la Digi 24.
“Simpla agăţare a măştii pe faţă nu este o barieră eficientă. În plus, în afară de mască, limitarea contactelor cu alte persoane, pe de o parte, şi igiena mâinilor, pe de altă parte, trebuie neapărat să însoţească purtarea măştii”, a adăugat epidemiologul.
Măsurile de protecție trebuie adoptate “în permanenţă împreună”, consideră Alexandru Rafila.