Confidenţialitate

Raed Arafat: Starea de alertă se prelungește 30 de zile | VIDEO

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat că starea de alertă se va prelungi cu încă 30 de zile pe teritoriul României, ca urmare a analizei INSP. Prin urmare, vor fi păstrate măsurile de siguranță și restricțiile de până acum, iar controalele sanitare se vor intensifica, în special în București.

Purtarea măștii în spațiile închise și pe stradă rămâne obligatorie, în continuare, la fel și respectarea distanțării sociale. Raed Arafat le recomandă românilor să limiteze întâlnirile în perioada Sărbătorilor de iarnă și să renunțe anul acesta la tradiții, cum ar fi colindatul.

Se menține restricția de circulație pe timp de noapte, astfel încât nu vor avea petreceri publice și ieșiri în stradă în noaptea de Revelion, a spus secretarul de sat.

Ca o veste bună, pârtiile de schi rămân deschise dar vor exista reguli care trebuie respectate la schi dar și în restaurante și hotelurile de la munte.

Toate măsurile vor fi adoptate în ședința de guvern de vineri.