Confidenţialitate

Raed Arafat: Nu putem spune dacă sunt victime la incendiul de la Bamboo. Continuă căutările victimelor

“Până nu vom verifica toată zona, nu putem spune ca nu sunt victime. S-ar putea sa fie căutări pe tot parcusrul zilei, chiar și mâine. 30 de persoane au fost rănite şi au ajuns la Spitalele din Bucuresti. Cele mai multe au suferit intoxicaţie cu fum sau hipotermii, dar şi leziuni traumatice – unele au sarit de la etaj în lacul din spatele Clubului. Nu exista persoane grave, exista persoane expuse la fum. una dintre ele în stare gravă”, a anunțat șeful Departamentului de Situații de Urgență, Raed Arafat.

La incendiul de la Clubul Bamboo, izbucnit în jurul orei 3, a fost activat codul roşu de intervenţie.
După 4 ore, clubul este, în continuare în flăcări. Potrivit lui Raef Arafat, Incendiul este sub control. ISU lichideaza ultimele focare, cladirea este prabusita.

În momentul producerii incendiului se aflau sute de persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU,Daniel Vasile, toate ar fi fost evacuate, dar nu este exclusă posibilitatea ca sa existe persoane blocate în interior. Acest lucru se va stabili după lichidarea incendiului şi terminarea căutărilor.

Linie telefonică de urgență

La nivelul MAI s-a activat o linie telefonică, 021.206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în clubul Bamboo pot suna pentru a obţine informaţii despre persoanele transportate la spital. De asemenea, oricine deţine informaţii despre alte posibile victime este rugat să sune la numărul anunţat.

Clubul Bamboo a ars în întregime, cea mai mare parte din clădire fiind prăbuşită.