Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, le transmite persoanelor care manifestă simptome de COVID să nu meargă la muncă, să respecte regulile sanitare, să se testeze şi să ia legătura cu medicul de familie cât mai rapid, pentru a nu îngreuna acţiunile de combatere a răspândirii epidemiei.
“În unele unități de primiri urgențe, după ce s-a făcut anamneza cu pacienți pozitivi, au aflat că pacienții care știau că sunt simptomatici de câteva zile și nu s-au testat, au mers la locul de muncă. Acest lucru face foarte grea combaterea răspândirii pandemiei. Apelul nostru către populație este, dacă ești simptomatic, nu te duci la lucru, porți mască tot timpul și te testezi. Dacă ești pozitiv, anunți medicul și intri în izolare“, a declarat Arafat.
Raed Arafat precizează că au fost şi situaţii în care unii pacienţi, când au fost anunţaţi că sunt pozitivi, au refuzat tratamentul şi au plecat din unitatea de primiri urgenţă, înainte să îi vadă cineva.
“Din păcate, aceste cazuri apar pe-aici, pe-acolo, în unitățile de primiri urgențe, în diferite locații, și apar la oameni care nu cred, încă merg după dezinformările care spun că virusul nu există, că vaccinarea este rea, că nu se pot trata, și toate aceste dezinformări care s-au făcut pe rețelele de socializare, din păcate încă au impact asupra persoanelor.
Va trebui oamenii să se informeze, să ia și site-urile oficilae și să le citească, măcar.”