Confidenţialitate


Raed Arafat: Bilanţul victimelor ar putea creşte în continuare. Unii răniţi sunt în stare critică


Raed Arafat: Bilanţul victimelor ar putea creşte în continuare. Unii răniţi sunt în stare critică

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, la Guvern, că este posibil ca bilanţul incendiului din clubul bucureştean Colectiv să continue să crească.

Astăzi, au încetat din viaţă doi dintre răniţi. Numărul deceselor a urcat la 29.

“Riscăm să mai avem încă decese, şi chiar un număr semnificativ (…) Sunt 90 [de pacienţi]  în stare gravă şi critică. Sunt unii foarte grav şi unii grav. Asta nu înseamnă că ne aşteptăm să avem, Doamne fereşte, 90 de decese. Din aceste cazuri, statistic vorbind, un procent poate să fie cu riscul de a sucomba în timpul tratamentului”, a declarat oficialul Ministerului de Interne.

În această după-amiază, 10.000 de bucureşteni au mărşăluit în tăcere, pe străzile Capitalei, depunând flori şi lumânări în faţa clubului, situat pe strada Tăbăcarilor.

Un covor de flori şi lumânări se întinde lângă zidurile localului mistuit de flăcări. Cei care au mers să se reculeagă acolo au spus că vor ca autorităţile să le spună cine sunt vinovaţii pentru moartea celor 29 de persoane, cele mai multe tinere. Dintre cei aproape 200 de răniţi, unii se zbat între viaţă şi moarte pe paturile de spital.

Doi membri ai trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Colectiv, anume chitaristul Vlad Telea și tobarul Adi Rugină, și-au pierdut viața în incendiu.

În urma incendiului care a îndoliat România, premierul Victor Ponta a cerut verificarea autorizaţiilor de funcţionare pentru toate cluburile din țară.

Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Colectiv spune că patronii au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”.

O văduvă, mamă a 5 copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte. Potrivit Mediafax, femeia a mers la serviciu în locul unei colege, care se simţea rău. Inspecţia Muncii face propriile verificări.

Dosarul a fost preluat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Procurorii au ridicat, ieri, probe de la locul tragediei. Astăzi, la Poliţia Capitalei, au fost audiaţi primii martori, supravieţuitori ai tragediei.

O echipă de experţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a ajuns la Bucureşti pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului care a cuprins, aseară, clubul bucureştean Colectiv. INCD-INSEMEX este singurul institut din ţară cu specialişti care pot stabili cu exactitate cauzele producerii unei asemenea tragedii.

Primarul Sectorului 4 susţine că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale pentru funcţionarea clubului.

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Familiile victimelor pot să facă solicitare în acest sens la numărul de telefon 0800.800.868.

Sute de persoane au mers la Centrul de Transfuzie din Capitală să doneze sânge pentru supravieţuitori.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria