Alarma de incendiu nu a funcționat la Ferma Dacilor din Tohani, iar pensiunea trebuia închisă încă din 2019, când ISU Prahova a constatat mai multe nereguli – spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Acesta a prezentat vineri primele concluzii ale controlului făcut la ISU Prahova, instituție care a ales să dea doar avertismente deși constatase că pensiunea din Tohani nu are autorizație de securitate la incendiu.
„Centrala de alarmare pentru fum și care alarmează în caz de incendiu și care putea să alarmeze pe cei care dormeau la mansardă nu era funcțională. Deci clar, dacă această centrală funcționa poate că azi nu eram aici să clarificăm toată situația asta, dar totuși trebuie să spunem că în 2019 în cadrul controlului care s-a făcut acest amplasament putea să fie închis. Aveam baza legală de închidere a acestui amplasament”, a spus Raed Arafat.
În acțiunile de control a pensiunii Ferma Dacilor era implicat direct prim-adjunctul șefului ISU Prahova, deși nu avea atribuții în acest sens. Tot acesta stabilea dacă se dau sau nu sancțiuni – spune Benone Duduc, adjunctul șefului IGSU, cel care a coordonat controlul la ISU Prahova.
„Prim adjunctul inspectorului șef nu a făcut și nu face parte din Inspecția de Prevenire. Acesta a fost semnatarul fără drept a procesului verbal de control întocmit în luna iulie 2019 la Ferma Dacilor. O altă constatare: impunerea unei stări de temere și presiune asupra inspectorilor care se împotriveau stilului de conducere practicat în scopul realizării unor interese personale. Modificarea discreționară a planurilor individuale de control ale inspectorilor și trimiterea acestora să controleze obiective după propriul interes. Aceste planuri au fost modificate în scopul ca ele să corespundă unui eventual control ierarhic, deci aici cred că putem vorbi de un fals în documente. Stabilirea unilaterală de către prim adjunctul inspectorului șef a deficiențelor care au fost consemnate în procesul verbal de control și a sancțiunilor contravenționale – au fost aplicate doar avertismente”, a spus Benone Duduc, adjunctul șefului IGSU, cel care a coordonat controlul la ISU Prahova.
Raed Arafat a amintit că în ultimii 10 ani a scăzut numărul inspectorilor de prevenire din cadrul ISU de la peste 1000 la puțin peste 400 de inspectori. Procurorii din Prahova au încheiat cercetarea la fața locului după incendiul care a cuprins pensiunea Ferma Dacilor din Tohani.
7 persoane au fost găsite carbonizate, iar o 8-a e în continuare dată dispărută. S-au identificat însă fragemente de os care au fost trimise la București pentru analize genetice.
Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Citește și: Incendiu Ferma Dacilor | Şeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcţie