Radu Ștefan a câștigat al 4-lea său trofeu cu Lazio Roma, Supercupa Italiei, după o victorie dramatică: 3-2 contra lui Juventus.
Pe stadionul “Olimpico”, lazialii au avut 2-0 printr-o “dublă” a lui Immobile, iar torinezii au egalat după ce Dybala a marcat tot de două ori în minutele 85 și 91.
Echipa din capitala Italiei și-a adjudecat trofeul în minutul 93, cu un gol înscris de Murgia. Amintim, Juventus a cucerit “eventul” în “Il Calcio”, și a disputat Supercupa cu Lazio, care a fost finalistă a Cupei Italiei.
Radu Ștefan are 4 trofee cu echipa romana: două Cupe și două Supercupe, începând din 2009.