Confidenţialitate

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiționată i-a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 4 | AUDIO

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Judecătoria Sectorului 4 i-a respins în urmă cu puțin timp cererea de eliberare condiționată. Fostul primar al Constanţei a executat 5 ani din condamnarea de 9 ani primită în urma contopirii a două pedepse. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în trei zile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacă decizia rămâne definitivă, Radu Mazăre va putea face o nouă cerere de eliberare condiționată peste 9 luni.

În iunie 2019 a fost extrădat din Madagascar, unde fugise în 2017. Fostul edil nu era în țară în februarie 2019, când a primit 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri de pe litoral în Constanța și Mamaia.

Au fost condamnați atunci alți 31 de funcționari publici, oameni de afaceri, notari și evaluatori. Printre aceștia, Cristian Borcea – fost finanțator al Clubului Dinamo – și Nicușor Constantinescu – fost șef al Consiliului Județean Constanța. Ambii au primit cinci ani în spatele gratiilor.

În februarie 2022, Radu Mazăre era condamnat la cinci ani de închisoare în Dosarul Polaris, în care a fost acuzat că a primit 8 milioane de euro și peste 8 milioane de lei de la reprezentanții unor firme pentru a le înlesni câștigarea unor licitații sau contracte.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Citește și: Dumitru Buzatu, fostul președinte al CJ Vaslui, eliberat din închisoare după 7 luni de arest preventiv. Decizia este definitivă | AUDIO